MENU
Acasă » Articole » Articolele ziarului » Cu mîna pe condei

Aliona Gancearuc și povara destinului

Aliona Gancearuc s-a născut pe 15 octombrie 1977  în s. Bahu, r-nul Călărași. După absolvirea Universității de Stat a Artelor din Chișinău  a făcut și studii filologice. La  10 ani, a scris primele versuri despre buburuze și furnicuțe, apoi au urmat și altele,  cu  diverse tematici, actualmente peste o sută de creații, inclusiv proză. Poezia și cântecul sunt pasiunile autoarei și atunci când simte povara destinului își găsește refugiu în arta cuvântului scris și în muzică.

Dor de Eminescu și Vieru

Vioara plânge, nu mai cântă

Melodia mult dorită,

În beznă sunt și privesc cerul,

Mi-i dor de Eminescu și Vieru.

 

Rătăcind mereu pe drum de țară,

Pentru soarta-mi cea amară,

Căutând la  infinit adevărul,

Dor mi se face de Eminescu și Vieru.

 

Lacrima acestei țări mă doare,

Să cadă aș vrea o rază de soare,

Tot așteptând să vină misterul,

Dor mi-i de Eminescu și Vieru.

 

În codrii  de aramă

Îngână o doină, o biată mamă,

Și cade-n genunchi privind cerul

Rugându-se pentru Eminescu și Vieru.

 

Destin

Toamna târzie, vehementă,       

M-a regăsit printre destine,       

Trăind cu soarta mea stridentă,               

Viața, mi te-a adus pe tine.

 

Și amândoi mâhnți de soartă,

Ne-am înțeles dintr-o privire,

Chiar de-i păcat ce nu se iartă,

Noi mergem spre a lui zidire.

 

Iubirea noastră a fost trecută,

Prin sabie, ură și foc

Și-atunci când ne părea pierdută,

Ea sta nemișcată-n loc.

 

Să evadez am încercat,

De-atâtea ori din soarta ta,

Dar inima mea m-a trădat,

Și ai rămas în viața mea.

 

Și-acestui nobil sentiment,

De viitor nu-i aparține

De viitor nu-i aparține

Și să dispar printre ruine.

 

            Flori de  salcâm

Au înflorit salcâmii, dragul meu,

Și parfumul lor mă îmbată,

În ale tale brațe mă visezi mereu,

Și prin pădurea de  salcâmi plimbată.

 

Mă simt ca o regină în ochii  tăi,

În albe flori de salcâm scăldată

Să nu minți niciodată ochii mei,

Că n-am să pot a te ierta vreodată.

 

Valsul iubirii gingașe și tandre,

Ne poartă-n viață pe acelaș drum,

Inima noastră în văpăi arde,

Mi-i frică,  să nu se facă scrum.

 

Au înflorit salcâmii, draga mea,

Și așteaptă să ne vadă împreună,

Acolo, unde vine dragostea,

Și miros de salcâm sub clar de lună.

 

 

     Plânge o vioară

Merg pe pământ ca o vioară,     

Ce  îngână  trist cântecul ei,

Și obosită înspre seară,                                                

Mă întorc cu gândul la  ai mei.               

 

Îi văd mereu în așteptare,

Cu ochii plânși meru la drum,

M-așteaptă ca pe-o alinare

Iar eu mai rătăcesc prin fum.

 

Rămân a fi în căutare,

Precum întotdeauna am fost,

Și chiar de sunt în disperare,

Nu am să plâng, nu are rost.

 

Pășesc, și plânge o vioară,

Cu lacrimi din sufletul meu,

Inima poartă o povară,

Ce o cunosc, doar numai eu.

 

      Strigăt în noapte

Te strig în noapte, dar nu vii,

Te strig în zi, dar te reții,

Mă lași, dar eu te țin de mână

Și  pleci, iar sufletul suspină.

 

Nimic nu spui și e tăcere,

Nu mai e loc pentru durere

Și dor a noastre despărțri,

Și plâng de dulce-amintiri.

 

Va trece zi, va trece noapte,

Te voi striga mereu prin șoapte,

 

Vei auzi eu știu prea bine,

Departe de ve fi de mine.

 

Și-atunci când vei dormi în noapte,

Să știi că eu îți sunt aproape,

Și îți veghez dulcele somn,

Apoi cu tine-n gând adorm.

 

 

Categorie: Cu mîna pe condei | Adăugat de: angelazatic (06.19.2016)
Vizualizări: 48 | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar