MENU
Acasă » Articole » Articolele ziarului » Cu mîna pe condei

Cugetări, de Cătălina-Ecaterina Tarasov

 

Omul în zbor

1984, copilăria tatălui meu năstrușnică și nu numai. Odată, pe când bunica era la serviciu, tata cu fratele său mai mare și cu doi mai mici, au decis să zboare cu parașuta. Nu chiar cu parașuta... căci nu o aveau. Atunci au găsit niște cearșafuri care stăteau șă se usuce afară la ger. După ce au legat la fiecare colț al cearșafurilor câte o funie, au prins-o la brâu și au început să sară pe rând de pe casă pe o căpiță de fân. Au sărit cu parașuta până au rupt-o. Nu aveau de gând să o rupă, dar ca să nu fie pedepsiți, le-au ascuns sub cărbunii de după casă. Bunica când a venit, i-a întrebat unde-s cearșafurile. Din spusele lor, bunica a înțeles că acestea au fost furate, dar... tot erau dubii. Au scăpat ca prin urechea acului. Așa credeau ei, însă adevărul era mai amar. În primăvară, când zăpada s-a topit, iar cărbunii erau pe sfârșite, bunica a găsit cearșafurile negre ca tăciunele și terfelite de ziceai că au fost roase de câini. Tata i-a prevenit pe toți și au fugit în pădurea de lângă sat cu gândul șă-și caute acolo de treabă până seara, când totul va fi uitat. Când se înserase, nu au avut curajul să intre în casă și au intrat când toți dormeau. Dimineața, când bunica s-a trezit, i-a văzut cum dormeau pe paturi parcă erau aruncați din avion. Bunicăi i se făcu milă să-i trezească și i-a lăsat să doarmă. Pe la amiază, totul era uitat. La urma urmei, erau copii, iar faptele lor rele nu erau intenționate. Așa a încercat tata să zboare cu parașuta. După această faptă, au urmat și altele, dar... tot nepedepsiți au scăpat.

Cugetări

Prin picături de ploaie cenușii,
Pe ele învechite, reflectate,
Miresme minunate, amintiri,
Din cele mai neașteptate.

Erau frumoase amintiri,
Trezite de gălăgia mare:
De ciripit, scânteie, țipete
Și de priviri ușor suspecte.

Puțini rămas-au a privi,
La ploaia minunată,
La picături de ploaie vii,
Ca mai apoi să cadă.

Din cerul cel posomorât,
Bucăți de sticlă, cioburi, vânt,
Clepsidră veche de nisip
Ce scurge încet fire de timp.

Un film al meu și pentru mine.
Păream atât de închis în sine,
Hipnotizat de minunata armonie
De seara și priveliștea pustie.

Și zeci idei apar în gând,
Nu-i vânt, nu-i cer nu-i ceață,
Un singur lucru spun nevrând,
E doar o simplă viață.

Cătălina-Ecaterina Tarasov,

elevă, clasa a IX-a, Gimnaziul „Ștefan cel Mare”

 

Categorie: Cu mîna pe condei | Adăugat de: angelazatic (02.19.2016)
Vizualizări: 42 | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar