MENU
Acasă » Articole » Articolele ziarului » Cu mîna pe condei

E mult de când..., de Victoria Leancă

 

Victoria Leancă s-a născut în satul Vertiujeni, raionul Florești în anul 1980. A absolvit Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” (1997-2002), Facultatea de Filologie, specialitatea Limba și Literatura română/ Limba franceză. Începând cu anul 2007 urmează studiile de recalificare, obținând diploma de profesor de limbă rusă, obiect pe care-l predă până în prezent. Din 2013, locuiește în satul Bravicea, activând în Gimnaziul din localitate. Este pasionată de film și literatură. Primele poezii le-a scris pe când avea 16 ani.

E mult de când...

E mult de când de-acasă am plecat
De cărți chemată prin străini,
De сând părinții-n poartă i-am lăsat
Și-acum m-așteaptă oaspete să vin.

Eram prea tânără în timpul când
am lăsat pe mama la portiță
și nu înțelegeam cât de amare sunt
Lacrimile strânse în batistă.

A rămas în urmă singur satul
Cu hogeaguri pe sub cușme de omăt,
Vesel fumul se juca cu vântul,
Destrămându-se apoi, să nu-l mai văd.

De ce-ai plecat așa, copilărie?
Adolescență, spune, unde ești?
Întoarce-mă în casa părintească
Să mai ascult frumoasele povești.

Dragoste

O stea mi-a pătruns în piept
Și mă împunge cu un colț
Să-mi zgârâie sufletul.
Eu caut ceva s-o agăț
S-o scot cu un cârlig,
Dar ea se prinde ca un câlț
De inimă.
Simt o durere usturătoare
Care mă sugrumă…
Nu mai pot respira,
Iar ea se afundă tot mai mult
În carne, în mușchi,
Ajunge la os, mai departe…
Cred că am murit-
Am ajuns și eu o stea
Și caut pe pământ
un piept
în care să pătrund,
ca să zgârâi un suflet.
Îl găsesc
și mă anin cu un colț
de inimă.
Vis.

Rugă

Am o rugă către cer:
Doamne, eu mai mult nu-ți cer,
Apără-mă de ce-i rău,
De om fals și nătărău,
De viclean, invidios,
De hapsân și mincinos.
Fă-le inima curată
La dușmani-la toți odată.
Toți să caute grăbit
De-ale lor, nu de bârfit.

Mustrare

Stau pe un luceafăr nou
și privesc ca prin fereastră…
Și vă spun că nu mai vreau
Să aud de dumneavoastră.

Ce-ați făcut din astă lume?
Spuneți, cine îmi va spune?
Cine vă credeți voi oare,
Că distrugeți tot ce-a fost?...
Și spuneți acuma tare
Că trecutul n-are rost?

Credeți că noroc n-aveți?
Dar de unde voi îl vreți?
Ce-ați făcut VOI pentru dânsul,
De nu-și mai termină plânsul?
Căci a înțeles, sărmanul-
Rege-n lume azi e banul.

El toate le socotește
Și la toți le poruncește,
El vă culcă și vă scoală
Vă hrănește și vă spală.
Zi de zi vă dirijează,
Tot mai mult vă-ndepărtează
De prieteni și de minte,
Și de dragostea fierbinte,
De-adevăr și omenie,
Lăsând inima pustie.

***

Om cu sufletul sărac
De ce umbli-așa posac,
Și tot treci din han în han
Dând și viața pentr-un ban?

Ce te plângi de sărăcie,
Incultură, murdărie,
Că de-un timp nu ești stimat
La oraș și nici la sat?

Hai să căutăm dreptatea!
Nu-ți place deci societatea,
Sau tu ai greșit cărarea
Și toți ți-au întors spinarea?

Tu, atunci când ți-e mai bine,
Unde pleci? – La magazine.
Și atunci când ți-i mai greu,
Ești la bar, nu la muzeu.

 

Categorie: Cu mîna pe condei | Adăugat de: angelazatic (02.18.2016)
Vizualizări: 31 | Rating: 5.0/1
Total comentarii : 0
avatar