MENU
Acasă » Articole » Articolele ziarului » Editorial

De ce avem nevoie de un ziar comunitar?

Serviciul Inovator de Bibliotecă „Este ziarul tău. Informează-te și implică-te.” are scopul de a informa comunitatea prin intermediul ziarului local, motivând-o astfel să se implice în viața comunitară. 10 voluntari instruiți vor redacta articole pentru 200 de exemplare de ziar la fiecare ediție lunară, ele fiind imprimate lunar în Biblioteca Publică „George Munteanu”, Bravicea. Promovând imaginea bibliotecii și a comunității, ziarul va fi o punte de legătură între bravicenii plecați peste hotare și cei rămași acasă, pentru că va exista și varianta online a ziarului.

Ziarul se va numi „Curierul de Bravicea”. De ce? Pentru faptul că avem argumente în favoarea acestei opțiuni: curierul este persoana (în serviciul unei instituții) responsabilă să ducă la destinație corespondența, mesaje (sau noi ne propunem să venim cu mesaje către comunitate); corespondență care se trimite sau se primește deodată (avem nevoie de un feedback (răspuns, reacție, comentarii, critici) relevant ca să simțim pulsul comunității); vom răspândi ziarul în comunitate cu ajutorul bicicletei (o metodă originală utilizată de curieri în trecut).

Ideea creării unui ziar, a luat naștere ca răspuns la nevoia de informare a membrilor comunității. Un ziar ar reflecta realitatea veridică, inteligentă și coerentă a evenimentelor curente din comunitate, ar constitui un forum pentru comentarii și discuții critice; ar prezenta cerințele și valorile pe care le are comunitatea, explicându-le. Reieșind din funcțiile unui ziar (de informare, corelare (interpretare), comunicare (legătură), cultural-educativă, de divertisment, publicitară), membrilor comunității le-ar fi garantat dreptul la informare, acesta fiind un semn de „noblețe” democratică. Din discuțiile purtate cu reprezentanții diferitor categorii sociale și din realitatea comunitară, zvonurile și bârfele prind rădăcini acolo unde lipsește informarea corectă. Un grup instruit de lucru ar face față rigorilor, iar pentru că inițiativa creării unui ziar local aparține bibliotecii, acest fapt ar califica-o drept instituție care dezvoltă comunitatea.

Un ziar local ar face transparență în activitatea APL (Administrația Publică Locală), ar consolida parteneriatele existente și ar crea altele noi, ar fi o oportunitate pentru găsirea soluțiilor noi pentru problemele vechi; un mijloc de a împărtăși experiența locală și implementa bunele practici; ar fi o platformă de prezentare a mărfurilor și serviciilor comunitare, un mijloc de promovare a imaginii bibliotecii și comunității, a valorilor naționale și universale, un mijloc de exprimare a opiniilor; o motivare de a deveni utilizator al bibliotecii, un instrument care ar uni și dezvolta comunitatea.

Avem nevoie de un ziar comunitar pentru a fi mai activi din punct de vedere civic. De ce ne-ar trebui asta? Fiind activi am fi motivați să identificăm probleme și să găsim soluții. La ce bun? Găsind soluții poate vom schimba lucrurile; schimbând lucrurile poate ne vom schimba pe noi. De ce să ne schimbăm? Zona de confort în care ne aflăm ne face să fim iresponsabili și să trăim așa cum trăim...

Inițiativa creării ziarului comunitar este susținută de către Programul Novateca, Fundația „Bill și Melinda Gates” prin intermediul IREX Moldova, fapt pentru care le mulțumim.

 

Angela Zatic,

Bibliotecar-șef, Biblioteca Publică „George Munteanu”, Bravicea

 

Categorie: Editorial | Adăugat de: admin (02.10.2016)
Vizualizări: 138 | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar