MENU
Acasă » Articole » Articolele ziarului » Sport

Care sunt beneficiile jocului de șah?

Cercul de șah, deschis recent la Casa de Cultură la inițiativa Ninei Ghindă-o mare pasionată a acestui sport al minții, este frecventat de 20 copii care învățând arta jocului de șah vor avea o ocupație utilă ce dezvoltă inteligența, memoria și nu numai.

Conform site-ului www.sitas.org, se știe că șahul face parte din curricula școlară în peste 30 de țări de pe toate continentele. În ultimele decenii s-au desfășurat în multe țări ale lumii studii și experimente care au dovedit științific, beneficiile pe care le aduce șahul în dezvoltarea personalității copiilor și tinerilor, cu rezultate concrete în îmbunătățirea performanțelor școlare.

Care sunt beneficiile jocului de șah?

  • Imbunătățește concentrarea(obișnuind pe jucator să stea așezat la biroul de lucru, preocupat de o problemă);
  • Dezvoltă gândirea logică(jucătorul aplică principii strategice și analizează consecințele unor mutări);
  • Promovează imaginația și creativitatea, încurajează inventivitatea prin crearea unor combinații frumoase;
  • Dezvoltă spiritul independent, obligând jucătorul să ia decizii bazate numai pe propriul raționament;
  • Dezvoltă capacitatea de a prevedea consecințele propriilor acțiuni, lucru foarte important și în viață;
  • Inspiră autoperfecționarea, căutarea celei mai bune mutări, a celui mai bun plan;
  • Dovedește faptul că munca susținută este răsplătită prin succes(devii un bun jucător după ce ai pierdut multe partide, dar ai învățat din greșeli);
  • Este un test de răbdare, care sporește abilitatea de a concura cu alți jucători, într-o manieră sportivă;
  • Sporește încrederea în sine a copiilor, ajutându-i și pe cei mai puțin dezvoltați fizic să câștige o mentalitate de învingător;
  • Dezvoltă calitățile manageriale ale jucătorului (fiecare jucător este un general al unei armate, el fiind cel care analizează situația, utilizează resursele, atacă, se apără, sacrifică, totul cu un singur scop-MATUL);
  • În comparație cu alte sporturi, este un sport ieftin de practicat și se adresează tuturor vârstelor;
  • Este un mod plăcut de a petrece timpul(nu devine niciodata plictisitor, două partide nu seamănă una cu cealaltă);
  • Este o alternativă pentru a-l scoate pe copil din fața calculatorului, din izolare și de-a-l aduce în contact cu alți copii, jucători de șah. Iată, mai nou, rolul de socializare pe care îl are șahul.

 

Victoria Godovaniuc,

Eleva clasei a IX-a, Gimnaziul ,,Ștefan cel Mare”

vikygod@gmail.com

Categorie: Sport | Adăugat de: angelazatic (02.19.2016)
Vizualizări: 47 | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar