MENU
Acasă » Articole » Articolele ziarului » Sport

Un stil de viaţă sănătos pentru oricine

Suma obiceiurilor noastre se reflectă în starea sănătăţii pe care o avem. Starea de spirit este tot rezultatul propriului stil de viaţă. Atât sănătatea fizică, cât şi cea psihică depinde, în mare măsură, de obiceiurile zilnice pe care le avem şi de modul în care trăim. Contează ce mâncăm, dacă facem mişcare, consumăm alcool sau fumăm. Şi calitatea relaţiilor noastre sociale contribuie la starea de bine.

Pentru un stil de viaţă sănătos trebuie să ţinem cont de câteva aspecte.

Orele de somn trebuie respectate. În funcţie de organismul fiecăruia, 6-8 ore de somn pe noapte sunt suficiente pentru ca dimineaţă să ne simţim odihniţi.

Alimentaţia este alt indicator al unui stil de viaţă sănătos. Legumele şi fructele, cerealele integrale (orez brun, paste din făină integrală, secară, orez), uleiurile sănătoase nu trebuie să lipsească din meniul zilnic deoarece sunt sursa noastră de energie. Trebuie să consumăm ouă, peşte, carne de pasăre, nuci, seminţe. 1-2 porţii/zi de lactate vor aduce aportul necesar de calciu în organism. Alimentele care trebuie consumate mai rar: carne roşie, unt, cereale, pâine şi paste din făină albă, cartofi, băuturi şi dulciuri pe bază de zahar.

Mişcarea nu trebuie să lipsească. Exerciţiile fizice regulate sunt vitale pentru sănătate. Acestea ajută la controlul greutăţii. Alergările, urcatul scărilor, mersul pe jos, sunt nenumărate moduri în care puteţi evita sedentarismul.

Vizitaţi medicul înainte să fie nevoie să vă viziteze el. Mergeţi la control regulat, este mai uşor să previi decât să combaţi. În plus un control general la câteva luni este obligatoriu. Nu uitaţi ca la 6 luni să mergeţi la medicul stomatolog şi la ginecolog.

O atitudine pozitivă vă va ajuta să treceţi mai uşor peste momentele dificile. Eliminaţi pe cât posibil stresul şi nu vă mai consumaţi energia în mod inutil. Cercetătorii spun că cei care râd în fiecare zi au o inimă mai sănătoasă.

Pentru un stil de viaţă sănătos consumaţi alcool moderat.

Fumatul este interzis cu desăvârşire când ne gândim la un stil de viaţă sănătos. Cercetătorii au identificat în fumul de ţigară peste 4.000 de substanţe. Printre acestea există substanţe active farmacologic, antigenice, citotoxice, mutagene şi carcinogene. Pentru cei care fumaţi, încercaţi să vă lăsaţi de acest viciu foarte dăunător,uneori fatal. Ca să nu mai vorbim că este şi foarte scump.

Alt factor care contribuie la o viaţă frumoasă şi sănătoasă este educaţia. Prin autoeducare ne putem îmbunătăţii viaţa. Nu ezitaţi să urmăriţi filme documentare, să mergeţi la bibliotecă, să petreceți timpul util și plăcut. Citiţi cât mai mult. Nu încetaţi să învăţaţi şi să investiţi în dumneavoastră. Astfel veţi fi mai încrezători în forţele proprii, iar asta induce starea de fericire.

Sursa:http://sanatate.ro

 

Categorie: Sport | Adăugat de: angelazatic (02.18.2016)
Vizualizări: 89 | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar